Actualizare 22 noiembrie: pentru că termenul de depunere a lucrărilor s-a prelungit cu o săptămână, și evaluarea va dura un pic mai mult, mai ales că am primit peste 130 de lucrări. Așadar, un pic de răbdare, vă rugăm, vom anunța rezultatele în cel mai scurt timp posibil.
Actualizare 8 noiembrie: Termenul-limită de depunere a lucrărilor la profesorii coordonatori este 15 noiembrie.
Ambasadorii Speciilor Amenințate este cel de-al doilea concurs pe teme legate de biodiversitate pe care ASOCIAȚIA INFORMART îl organizează în Sectorul 3 al Municipiului București. De această dată, este vorba de un concurs de grafică, în cele mai variate forme ale sale. Astfel, fiecare elev din clasele V – XII, dintr-o instituție de învățământ din Sectorul 3, poate participa în cadrul concursului cu o singură lucrare realizată pe suport de hârtie sau suport digital, format A3, realizată prin orice tehnică sau mix de tehnici (creion, cariocă, acuarelă, pastel, tempera, ulei, design digital, colaj etc.).
Creațiile artiștilor mai mari sau mai mici trebuie să includă desene/reprezentări grafice prin ale căror mesaje să fie susținută cauza unei specii amenințate din România sau prin care să îndemne oamenii să reducă o amenințare la adresa biodiversității. Lucrarea poate să înfățișeze una sau mai multe specii de plante și/sau animale amenințate care se întâlnesc pe teritoriul României.
Premiile concursului Ambasadorii Speciilor Amenințate (premiile I, II și III și două mențiuni) constau în seturi de pictură și puzzle-uri de lemn. Organizatorii pot decide suplimentarea premiilor concursului, în funcție de creațiile artistice primite. Vă reamintim și de celălalt concurs dedicat elevilor din Sectorul 3, ECO-Vlogger S3, având ca termen tot data de 8 noiembrie 2022.
Regulamentul concursului Ambasadorii Speciilor Amenințate este disponibil aici.
Concursurile se desfășoară în cadrul proiectului Responsabilitate pentru Biodiversitate, implementat de ASOCIAȚIA INFORMART în parteneriat cu Universitatea din București, Centrul de Cercetare a Mediului și Efectuare a Studiilor de Impact (UB-CCMESI) și finanțat de Primăria Sectorului 3 cu fonduri nerambursabile de la bugetul local. Proiectul Responsabilitate pentru Biodiversitate are ca scop creșterea gradului de conștientizare a elevilor din școli și licee din Sectorul 3 cu privire la amenințările cu care se confruntă biodiversitatea și măsurile pe care fiecare cetățean le poate lua pentru diminuarea acestora
Doresc sa particip la acest concurs educativ Și interesant.
@Radu Sandulescu pai si cine te opreste 🙂
Pictura mea a fost returnata? Ce s-a întâmplat? Niciun răspuns ,nimic?
Am stat 10 ore degeaba?
Draga Anonim,
Pictura ta va fi returnata, dupa ce evaluam lucrarile. Pentru ca am prelungit termenul de inscriere cu o saptamana, automat si evaluarea s-a prelungit cu câteva zile (noi speramn ca cu mai putin de o saptamana).
Picture mea a fost deja returnata .Asta e ce ma deranjează .Vă rog să-mi dați o explicație pentru acest act.
Frumos ar fi sa stiu cu cine vorbesc. Noi nu am returnat nici o pictura, deci foarte probabil pictura nu a ajuns la noi.