Despre noi

ASOCIATIA INFORMART este o organizație neguvernamentală înființată în octombrie 2020, ce are ca scop formarea, susținerea și promovarea tinerilor în societate, prin crearea unui climat propice dezvoltării lor intelectuale și morale. ASOCIAȚIA INFORMART implementează preponderent activități educaționale și culturale, printre proiectele implementate în primii trei ani de activitate se numără:

  • CHIMIE360 – împreună în lumea chimiei, finanțat de Primaria Sectorului 3, București (2021);
  • Album EXPERIMENTAL al artistului Marius Matache, finanțat din fonduri proprii ale asociației, donații prin formularul 230 (2% din impozitul pe venit), sponsorizare din partea Pernod-Ricard (2021);
  • Responsabilitate pentru Biodiversitate, finanțat de Primăria Sectorului 3, în valoare de 61.576 lei (2022);
  • Multiplicarea proiectului Responsabilitate pentru Biodiversitate, în parteneriat cu Școala Gimnazială “Avram Iancu” din Turda, finanțat din fonduri proprii ale instituțiilor partenere (2022 – 2024);
  • Finanțarea proiectului Fish For Life, pe râul Gilort, cu ajutorul unei sponsorizări atrase din partea ISPH, în valoare de 15.000 de lei
  • Proiect Atelierele Biodiversității, Finanțator Primăria Municipiului București (2023);
  • Proiect ART3 – Pledoarie pentru Educație și Creativitate, Finanțator Primăria Sectorului 3 (2023);
  • Folk pentru Biodiversitate, campanie de fundraising în beneficiul ACDB Focșani, cu trei spectacole la București, Alba Iulia și Mediaș (2023);
  • GRowing Effective & Equitable Nature-based Solutions through INClusive Climate Actions GREEN-INC, Finanțator Comisia Europeană (start februarie 2024);
  • Album ACID al artistului Marius Matache, finanțat din fonduri proprii ale asociației, donații prin formularul 230 (2% din impozitul pe venit), sponsorizare din partea Valvis Holding (Domeniile Sâmburești, Aqua Carpatica) (2024);
  • Workshopuri pentru tineri muzicieni: La pas prin muzică (Piatra Neamț, martie 2022, Vaslui, ianuarie 2023), Țară, țară, vrem folkiști! (online, ianuarie 2022), Vreau la radio (online, martie 2022),
  • Prezentări pe teme științifice: Dorohoi (martie 2022, ianuarie 2023);
  • Susținerea activității colectivului de Chimie Organică din Facultatea de Chimie a Universității din București (2021 – 2024 – consumabile, accesorii, AC, participare la conferințe etc.).

Pe lângă proiectele menționate, Asociația InformART implementează două proiecte editoriale permanente și anume:

  • ForeverFolk.com, cel mai important portal de muzică folk din România (activ din 2008), a cărui activitate include, pe lângă activitatea de publishing, și Premiile ForeverFolk (singurele premii dedicate exclusiv muzicii folk);
  • www.ROConferinte.ro, blog dedicat cercetării și protecției mediului, cu scopul de a promova și a explica știința către un public cât mai larg.

Roconferinte.ro este un site dedicat promovării rezultatelor cercetării și diseminării rezultatelor științifice, dar și a proiectelor educaționale ce contribuie la creșterea nivelului de educație științifică, cu un focus pe știința mediului și domeniile sale conexe (chimie, fizică, geografie, biologie, ecologie etc.). Ne dorim să venim in ajutorul celor care îşi desfăşoară activitatea educaţională sau profesională în special în acest domeniu. Mediul, prin complexitatea acestuia, reprezintă o inepuizabilă sursă de dezvoltare a unor noi direcţii de cercetare. Acest fapt duce la existenţa unui număr ridicat de iniţiative în domeniu şi, implicit, la cererea unui număr ridicat de persoane ce prezintă interes în aspecte de cercetare a mediului.

Pentru o bună  desfăşurare a acestor activităţi, presupunând atât obţinerea unor rezultate deosebite, cât şi implicarea unui număr cât mai ridicat de persoane competente, este nevoie de existenţa unor mijloace de diseminare a informaţiei. Aici intervenim noi, cei care am pus bazele proiectului de faţă. Principalul obiectiv al proiectului este crearea unei punţi de legătură între actorii implicați în ecosistemul, atât la nivel naţional, cât şi internaţional, şi studenţii, masteranzii, doctoranzii sau cercetătorii români, ce au drept domeniu de activitate studierea, respectiv cercetarea mediului.

Din 2020, proiectul roconferinte.ro este implementat de Asociația INFORMART. Pentru informații suplimentare: asociatiainformart[@]gmail.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.