Sprijin financiar pentru proiectul Fish For Life

bune practici reconstrucție ecologică sprijin financiar
20 decembrie 2022

Echipa de implementare a proiectului Fish For Life a recepționat în această lună proiectul tehnic pentru pasajul pentru pești de la Albeni, pe râul Gilort. Este o a doua soluție propusă de experți, prima nerezistând unor condiții extreme de debit al râului. În acest sens, proiectul a primit sprijin financiar din partea a doi agenți economici activi în zonă, OMV Petrom și ISPH SA, sprijin extrem de important mai ales în condițiile creșterii prețurilor la materiale din ultima vreme, care vor genera costuri importante la realizarea pasajului propriu-zis.

Munca în proiecte de conservare este una foarte dinamică, de multe ori apărând situații extreme greu de anticipat în momentul planificării (de ex. evenimente extreme, cum ar fi viiturile) și care necesită adaptarea activităților proiectului. Ori acest lucru se poate realiza cu niște costuri uneori ridicate, de aceea dorim să mulțumim sponsorilor OMV Petrom și ISPH pentru sprijinul în implementarea proiectului nostru. Cosmin Calma, managerul proiectului Fish For Life

Proiectul Fish For Life Refacerea culoarelor de migrație și a habitatelor pentru speciile de pești reofili din râul Gilort -LIFE16 NAT/RO/000778 are ca scop principal refacerea conectivității râului Gilort, culoarele de migrație și habitatele pentru speciile de pești reofili din râul Gilort. Proiectul este implementat de Agenția pentru Protecția Mediului Gorj, în parteneriat cu Invisible Nature și Universitatea din București. Proiectul este finanțat de Comisia Europeană, prin schema LIFE+ Nature, cofinanțat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu sprijin financiar din partea OMV Petrom și ISPH SA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.