De la adoptarea Acordului de la Paris în 2015, schimbările climatice au încetat să mai fie o considerație periferică în luarea deciziilor de mediu, devenind un principiu organizatoric central care reconfigurează modul în care sunt evaluate proiectele, planurile și politicile. Această schimbare reprezintă coloana vertebrală a unui nou studiu semnat de Andreea Niță, Stacey Fineran, Weston Fisher, Montserrat Zamorano și Laurențiu Rozylowicz, publicat în revista Impact Assessment and Project Appraisal (2026), care oferă o analiză cuprinzătoare și actualizată a Evaluării Impactului Schimbărilor Climatice (EISC/CCIA), publicată la  începutul anului 2026.

Autorii definesc EISC ca o practică integrativă care depășește cu mult simpla numărare a emisiilor de gaze cu efect de seră. Aceasta abordează în mod sistematic atenuarea (inclusiv blocarea emisiilor de carbon și compatibilitatea cu obiectivele climatice), adaptarea și reziliența în scenarii climatice viitoare, justiția distribuțională și implicațiile unei tranziții juste, precum și mecanismele de guvernanță care leagă predicțiile de performanța reală. În loc să trateze EISC ca pe un instrument de sine stătător, lucrarea susține că aceasta ar trebui înțeleasă ca o practică transversală, integrată în sistemele existente de evaluare a impactului (EI), conectând analiza de mediu, finanțele sustenabile și guvernanța climatică.

Studiul se bazează pe o analiză narativă structurată a 650 de surse din literatura de specialitate și literatura gri, publicate între 2005 și 2025, completată de un sondaj în rândul a 80 de practicieni din cadrul Asociației Internaționale pentru Evaluarea Impactului (IAIA), reprezentând diverse regiuni și medii profesionale. Datele au fost organizate într-un cadru SWOT (evaluarea punctelor tari, punctelor slabe, oportunităților și amenințărilor) și completate de o analiză tematică de rețea a priorităților identificate de practicieni.

Urmărind evoluția EISC pe parcursul a două decenii, autorii identifică trei faze critice. Înainte de Acordul de la Paris, clima era de obicei abordată prin componente ad-hoc, cum ar fi inventarele de GES, puține jurisdicții impunând cerințe legale explicite. Perioada post-2015 a adus integrarea juridică generalizată, cadre majore precum Directiva UE privind EIM (Evaluarea Impactului asupra Mediului) și Legea privind Evaluarea Impactului din Canada introducând măsuri climatice obligatorii. Cea mai recentă fază, din 2020 până în 2025, a marcat extinderea EISC în sfera finanțelor sustenabile prin mecanisme precum Regulamentul privind Taxonomia UE. Acesta a transformat rezultatele evaluărilor de impact în instrumente pentru selecția investițiilor și raportarea financiară – o evoluție pe care autorii o descriu ca pe o schimbare de paradigmă în relația dintre evaluarea impactului și alocarea capitalului.

Printre principalele puncte tari identificate, lucrarea evidențiază instituționalizarea tot mai puternică a cerințelor climatice în legislație și politici, extinderea instrumentelor metodologice dincolo de contabilitatea emisiilor de carbon (pentru a include analiza de scenarii, maparea vulnerabilităților și modelarea probabilistică a riscurilor) și un consens profesional solid conform căruia EISC este acum o componentă obligatorie a practicii de evaluare a impactului. Integrarea inteligenței artificiale și a teledetecției este, de asemenea, menționată ca un atu emergent pentru îmbunătățirea transparenței și vizualizarea efectelor cumulative.

Cu toate acestea, persistă puncte slabe semnificative. Implementarea este inegală, multe evaluări fiind încă calitative și lipsite de traiectorii cuantificate sau de măsuri de adaptare executorii. Fragmentarea instituțională între sectoarele de mediu, energie și finanțe limitează coerența. Disparitățile de capacitate dintre țările cu venituri mari și cele cu venituri mici și medii sunt pronunțate, iar neconcordanțele metodologice (în special în ceea ce privește emisiile indirecte și incertitudinea proiecțiilor climatice) continuă să submineze comparabilitatea și încrederea în decizii.

În ceea ce privește oportunitățile, convergența EISC cu cadrele de finanțare sustenabilă oferă noi stimulente pentru evaluări riguroase, adaptate luării deciziilor. Inovarea digitală, integrarea limitelor planetare și o colaborare trans-sectorială mai profundă reprezintă căi către o practică mai eficientă și mai echitabilă.

Amenințările includ volatilitatea politică și inversările de politici (ilustrate de schimbările repetate ale ghidurilor climatice din SUA sub administrații succesive), presiunile de accelerare procedurală care riscă să golească de conținut analiza de mediu, precum și deficitele persistente de justiție socială atunci când analizele distribuționale și cele privind drepturile populațiilor indigene rămân slabe.

Privind spre viitor, autorii conturează prioritățile pentru următorul deceniu: consolidarea mandatelor climatice obligatorii din punct de vedere juridic, standardizarea metodelor de contorizare cumulativă a GES, extinderea Evaluării Strategice de Mediu pentru zonele de energie regenerabilă, consolidarea analizei echității, investițiile în consolidarea capacităților (în special în Sudul Global) și asigurarea faptului că instrumentele bazate pe IA sunt auditabile, transparente și echitabile.

Lucrarea concluzionează că sarcina pe termen scurt pentru acest domeniu este consolidarea, transformând obiectivele climatice în îmbunătățiri verificabile ale performanței sociale și de mediu, prin practici de evaluare credibile, aplicabile și adaptive.

Materialul de față este bazat pe publicația: Nita et al., „Climate change impact assessment: the state of the art”, Impact Assessment and Project Appraisal, 2026. https://doi.org/10.1080/14615517.2026.2633821. Publicația a fost realizată în cadrul unui proiect MSCA, desfășurat în cadrul Universității din Granada de către cercetătoarea Andreea Niță, coordonată de prof. Monserrat Zamorano Torro. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană, prin programul Marie Skłodowska-Curie Actions (MSCA) – Individual Fellowship, în baza acordului de finanțare nr. 101152528.

Materialul a fost realizat în cadrul proiectului PNRR Investiția I10 „Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM” – SciResCareer – Centrul Regional de Orientare și Consiliere în Cariera de Cercetător – București–Ilfov – de la învățământul preuniversitar la cercetarea avansată. Contract de finanțare nr. 760032/23.05.2023. PNRR: Fonduri pentru o Românie modernă și reformată. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – NextGenerationEU.