ASOCIAȚIA INFORMART, în parteneriat cu Universitatea din București și Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Materialelor (INCFDM), implementează un proiect amplu de promovare a chimiei în licee din Sectorul 3 al Municipiului București. CHIMIE360 – Împreună în lumea chimiei este un proiect finanțat de Primăria Sectorului 3, cu fonduri nerambursabile de la bugetul local.
În acest sens, proiectul CHIMIE360 va găzdui o serie de activități ce vizează două grupuri-țintă și anume i) elevii de liceu, pentru încurajarea alegerii unei cariere în domeniul chimiei, fie că vorbim de învățământ, cercetare sau chimie aplicată în industrie, ii) profesorii de chimie din învățământul liceal, pentru apropierea de mediul universitar și de cercetare și încurajarea spre o predare atractivă și interactivă, axată pe exemple și experimente.
Nu vor lipsi prezentările interactive care să vizeze caracterul aplicativ al chimiei și implicațiile acesteia în viața de zi cu zi sau atelierele de chimie practică în laboratoarele Facultății de Chimie din Universitatea din București și ale INCDFM, în care liceenii vor avea ocazia să facă experimente practice. De asemenea, va fi organizat un concurs de creativitate pe teme de chimie, pe 4 secțiuni (foto, video, grafică, eseu) și o serie de vizite la companiile cu activitate în domeniul chimiei.
Profesorii de chimie vor avea la dispoziție o sesiune de cursuri de pregătire profesională, conținutul cursului urmând să țină cont de programa școlară și de ultimele noutăți în domeniul chimiei, de interes pentru grupul țintă. Se va urmări realizarea unor experimente demonstrative simple și interesante pentru profesori, care să implice materiale si procese pe care elevii le întâlnesc în viața cotidiană.
Proiectul CHIMIE360 – Împreună în lumea chimieise desfășoară în perioada Septembrie – Decembrie 2021. Mai multe informații vor fi disponibile pe pagina de facebook Chimia pe mâini bune.