Când vorbim despre spații verzi în orașe, ne gândim de obicei la parcuri, aliniamente de arbori sau scuaruri publice. Dar există o altă categorie de verde urban care trece adesea neobservată în statistici și în planurile urbanistice: grădinile private ale locuitorilor. Un studiu recent realizat de cercetători de la Universitatea din București, Swiss Federal Institute for Forest, Snow and Landscape Research și Universitatea Adam Mickiewicz din Poznań, publicat în revista Urban Forestry & Urban Greening (2026), arată că în orașele mici din România aceste grădini reprezintă o componentă esențială și încă insuficient valorificată a infrastructurii verzi urbane.
Trei orașe mici, mii de grădini
Studiul a analizat trei orașe mici din România: Carei, Ineu și Cisnădie, cu populații cuprinse între 8.800 și 22.000 de locuitori. Folosind imagini satelitare de înaltă rezoluție și date cadastrale, cercetătorii au cartografiat manual toate suprafețele vegetate din cele trei localități, identificând aproape 6.000 de grădini private. Rezultatele sunt surprinzătoare: grădinile private ocupă între 13% și 45% din suprafața totală a acestor orașe, mult mai mult decât spațiile verzi publice, care reprezintă între 0,01% și 0,77% din aceeași suprafață.
Cu alte cuvinte, în timp ce parcurile publice sunt rare și mici (Cisnădie are un singur parc de doar 0,22 hectare, pentru o populație de peste 22.000 de locuitori), grădinile private formează o rețea verde difuză, dar extinsă, care acoperă cartiere întregi. În Ineu, de pildă, fiecare locuitor dispune în medie de 201 m² de grădină privată, față de abia 2,61 m² de parc public.
Ce fac oamenii în grădinile lor
Pe lângă cartografierea spațială, cercetătorii au chestionat 199 de locuitori din cele trei orașe despre modul în care folosesc și percep aceste spații. Răspunsurile relevă un tablou complex și nuanțat al vieții cotidiene din orașele mici românești. Funcția decorativă este cea mai frecvent menționată (58,8%), urmată îndeaproape de producția alimentară (cultivarea legumelor, pomilor fructiferi și viței-de-vie, 50,8%) și de recreere în familie (30,7%). Grădinile nu sunt, deci, simple ornamente: ele sunt spații de viață, de muncă și de odihnă.
Din punct de vedere al poziției față de casă, majoritatea grădinilor (65,5%) se află în spatele locuinței. Grădinile din față sunt mai mici și predominant ornamentale, în timp ce cele din spate (mai extinse și mai puțin vizibile din stradă) găzduiesc activitățile productive și de relaxare în familie. Grădinile mixte, care combină fața și spatele casei, sunt cele mai multifuncționale, îmbinând estetica cu utilitatea.
De ce contează tipul de urban
Diferențele dintre cele trei orașe reflectă istorii urbane distincte. Ineu și zonele periferice ale orașului Carei, mai puțin afectate de sistematizarea comunistă, păstrează structuri tradiționale cu grădini mari, moștenite din perioada austro-ungară. Cisnădie, în schimb, marcată de industrializare intensă în perioada comunistă și de proximitatea față de Sibiu, prezintă grădini mai mici și mai puțin numeroase, reflectând presiunea mai mare asupra spațiului construit.
Această observație este importantă pentru urbaniști: nu toate orașele mici sunt la fel, iar politicile de protejare și valorificare a grădinilor private trebuie adaptate contextului local, ținând cont de morfologia urbană, de moștenirea istorică și de obiceiurile comunității.
Un verde invizibil, dar vital
Cercetătorii subliniază că grădinile private din orașele mici îndeplinesc funcții pe care spațiile verzi publice nu le pot acoperi singure: produc hrană, oferă refugiu de la stresul cotidian, susțin biodiversitatea urbană, contribuie la gestionarea apelor pluviale și la răcirea microclimatică. Totuși, ele rămân aproape absente din planificarea urbană, depinzând exclusiv de deciziile individuale ale proprietarilor.
Autorii trag un semnal de alarmă: în contextul în care suprafețele construite continuă să crească în detrimentul terenurilor agricole și verzi, grădinile private sunt vulnerabile. Presiunile imobiliare și economice pot transforma rapid aceste spații în suprafețe betonate sau noi construcții. Protejarea lor ar trebui să devină o prioritate publică, nu o chestiune lăsată exclusiv la latitudinea fiecărui proprietar.
Studiul pledează, în concluzie, pentru recunoașterea oficială a grădinilor private ca parte integrantă a infrastructurii verzi urbane și pentru dezvoltarea unor instrumente de planificare care să le protejeze și să le valorifice, înainte ca acest patrimoniu verde tăcut să dispară fără să fi fost cu adevărat observat.
Material realizat pe baza publicației Stoia et al., „The distribution and uses of private gardens in Romanian small towns”, Urban Forestry & Urban Greening, 122 (2026) 129479 https://doi.org/10.1016/j.ufug.2026.129479 Articolul a fost realizat în cadrul proiectului CNCS – UEFISCDI PN-IV-P1-PCE- 2023-1851 – PNCDI IV.
Materialul a fost realizat în cadrul proiectului PNRR Investiția I10 „Înființarea și susținerea financiară a unei rețele naționale de opt centre regionale de orientare în carieră ca parte a ERA TALENT PLATFORM” – SciResCareer – Centrul Regional de Orientare și Consiliere în Cariera de Cercetător – București–Ilfov – de la învățământul preuniversitar la cercetarea avansată. Contract de finanțare nr. 760032/23.05.2023. PNRR: Fonduri pentru o Românie modernă și reformată. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României. PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – NextGenerationEU.
